IKEA, mesajul cu care își bate joc de români. Ce apare scris despre țara noastră pe toate produsele care se vând în Austria

16 nov. 2021
IKEA, mesajul cu care își bate joc de români. Ce apare scris despre țara noastră pe toate produsele care se vând în Austria
Sursa foto: Rendy Novantino on Unsplash

Mulți români au fost indignați de mesajul care a apărut în mediul online pe care IKEA a început să-l afișeze pe unele produse din lemn comercializate în Viena. Internauții s-au arătat revoltați și mulți consideră că de fapt prin acest mesaj compania nu face altceva decât să le râdă în față.

Supărare mare printre internauți după ce în mediul online au fost publicate imagini cu mesajul transmis de IKEA pe unele produse din lemn comercializate în Viena. Anunțul a fost făcut de organizația Agent Green, care a organizat de altfel un protest în luna august, atunci când acel magazin a fost inaugurat.

„Pe produsele din lemn vândute de IKEA la Viena au apărut etichete care avertizează consumatorii cu mesajul „ATENȚIE: poate conține urme din lemn de la păduri seculare din România”, a anunțat organizația Agent Green, pe Facebook.

Reacțiile la această postare nu au întârziat să apară. Românii consideră că în ciuda acestor etichete produsele se vor cumpăra în continuare. Mai mult, unii cred că de fapt compania practic le râde în față cu aceste mesaje afișate.

„Este un fel de bătaie de joc la adresa noastră … Nu va opri pe nimeni să cumpere.”, „Asta-i culmea! Au pus o eticheta și gata! Se taie pădurile în continuare și produsele se vând foarte bine și cu etichetă.”, „Degeaba. Ne râd în față cu mesajele de genu …”, sunt doar câteva dintre mesajele românilor care au văzut fotografiile pe rețeaua de socializare.

Afișul lipit de IKEA pe unele produse din lemn. Sursa foto: Facebook

Raport îngrijorător despre distrugerea pădurilor

Potrivit unui raport al organizației de mediu, IKEA ar distruge cu cinism pădurile seculare ale României. Raportul, a fost publicat în luna august și evidențiază probleme de management forestier în ceea ce privește mai multe păduri din România, deținute de companie.

În plus, situația este și mai gravă, mai arată raportul, pentru că o parte din suprafețele forestiere deținute de IKEA sunt înregistrate ca arii protejate ca urmare a importanței lor pentru animalele sălbatice.

„IKEA se angajează în practici forestiere care presupun pretenții minime de la angajații și subcontractanții societății care își desfășoară activitatea pe terenurile societății, aducând astfel prejudicii mediului, comunităților și ariilor naturale protejate. O parte dintre aceste acte de distrugere sunt comise în interiorul sau în apropierea unor situri Natura 2000 desemnate de UE care ar trebui să fie protejate în temeiul directivelor UE”, se arată în acest raport.