ING Bank sau Banca Transilvania? Care dintre cele două bănci oferă salarii mai mari angajaților. Nu este cum crede toată lumea

04 dec. 2022
ING Bank sau Banca Transilvania? Care dintre cele două bănci oferă salarii mai mari angajaților. Nu este cum crede toată lumea

Majoritatea oamenilor consideră că cei care lucrează la bănci primesc sume uriașe de bani, însă, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Există, totuși, o singură bancă la noi în țară unde angajații primesc salarii considerabile.

Oficiul Național al Registrului Comerțului a publicat noi date cu privire la salariile primite de cei care lucrează în bănci. Sumele nu sunt deloc de trecut cu vederea, însă o singură bancă plătește extrem de bine, iar aceea este ING Bank.

Datele arată că salariul mediu net pe lună era de 9215 lei sau 1863 de euro la finalul anului 2020, atunci când erau angajate 2147 de persoane. Salariile de la acea vreme crescuseră cu 330 de lei față de 2019.

Pe locul al doilea se află Garanti BBVA. La finalul anului 2020, cei 935 de angajați primeau un salariu mediu net lunar de 6894 de lei sau 1393 de euro. Podiumul este completat cu Banca Comercială Română care, la finalul lui 2020, avea 5177 de angajați, care primeau un salariu mediu net pe lună de 6590 lei. Această sumă a crescut cu 75 de euro față de anul 2019.

Câți bani câștigă restul angajaților din bănci? Clasamentul complet

Oficiul Național al Registrului Comerțului are date și cu privire la restul băncilor din România, așa că avem:

  • OTP Bank – 1.646 de salariați în 2020/6.505 de lei salariu mediu net lunar
  • Unicredit Bank – 3.033 de salariați în 2020/6.127 de lei salariu mediu net lunar
  • Raiffeisen Bank – 4.894 de salariați în 2020/ 6.047 de lei salariu mediu net lunar
  • Banca Transilvania – 8.029 de salariați în 2020/5.891 de lei salariu mediu net lunar
  • BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE – 6.490 de salariați în 2020/5.725 de lei salariu mediu net lunar
  • Alpha Bank – 1.864 de salariați în 2020/5.129 de lei salariu mediu net lunar
  • CEC Bank – 5.442 de salariați în 2020/4.198 de lei salariu mediu net lunar