METEO. Când vin ninsorile în România. La cât vor ajunge temperaturile până la sfârșitul lunii ianuarie. Se schimbă iar vremea. Prognoza ANM

22 ian. 2023
METEO. Când vin ninsorile în România. La cât vor ajunge temperaturile până la sfârșitul lunii ianuarie. Se schimbă iar vremea. Prognoza ANM
Foto: Craig Whitehead on Unsplash

Prognoza meteo din această perioadă nu este deloc una potrivită pentru acest moment din an. Meteorologii spun că avem parte de primăvară în mijlocul iernii.

Directorul ANM a vorbit despre prognoza meteo din această perioadă și spune că vom avea parte de o vreme primăvăratică până la finalul lunii ianuarie.

„O vreme în continuare mai caldă decât în mod obşinuit. Dacă în acest sfârşit de săptămână, maximele se vor situa frecvent între 1 până la 10 grade, de săptămâna viitoare este posibil să consemnăm valori mai mari de 15, posibil să ne apropiem de 20 de grade Celsius. 

Este posibil ca în partea de sud-est a ţării, aceste valori să fie de interes mai ales în a doua parte a săptămânii viitoare şi să vorbim mai degrabă de o vreme de primăvară decât de iarnă autentică”, spune meteorologul.

METEO. Slabe șanse de ninsoare la nivelul formelor de relief joase

Meteorologul Elena Mateescu a mai spus că în zona montană există deja zăpadă, doar că sunt șanse mici ca aceasta să se depună și la nivelul formelor de relief joase.

”O iarnă blândă, ne apropiem deja de mijlocul iernii, şi se pare că luna ianuarie, cea mai rece lună a anului şi a iernii în ţara noastră în mod tradiţional, de această dată se va infirma prin faptul că întreaga lună, de la începutul lunii şi până în prezent, a fost o perioadă mult mai caldă decât în mod obişnuit şi, potrivit estimărilor până la sfârşitul lunii, mai ales săptămâna 16-23 ianuarie, va fi caracterizată de abateri termice pozitive mai mari de 6-7 grade Celsius, în special în jumătatea estică a ţării.

Chiar şi ultima săptămână a lunii, 23-30 ianuarie, chiar dacă nu vorbim de abateri atât de mari, 1,5-2 grade C, pentru luna ianuarie reprezintă abateri termice semnificative.

În zona montană înaltă, la mai mult de 1500 m, stratul de zăpadă este prezent si la această dată, dar pentru formele mai joase de relief sunt şanse scăzute ca până la sfârşitul lunii să avem strat de zăpadă”, a spus meteorologul la România TV.