METEO. Ne-am obișnuit deja cu o vreme haotică în România, iar lucrurile nu vor reveni la normal prea curând. După temperaturi extrem de scăzute din cauza aerului polar care a traversat Europa, acum, temperaturile încep să crească brusc.
Vom avea parte de ninsori în această iarnă? S-ar părea că momentan nu. Conform meteorologilor de la Accuweather, luna ianuarie 2023, care în general era una dintre cele mai friguroase din an, aduce temperaturi extrem de crescute.
Astfel, bucureștenii, dar și cei care locuiesc în sudul ori sud-estul țării nu vor vedea zăpadă în cea de a doua lună de iarnă, spun meteorologii.
În Capitală temperaturile ajung chiar și până la 7 grade în luna ianuarie, iar minimele până la -4 grade. Chiar și așa, este așteptat un cer senin, fără ploi și evident, fără pic de ninsoare.
Și meteorologii de la ANM au anunțat aceeași prognoză cel puțin pentru începutul lunii ianuarie. Conform celor de la ANM, în perioada sărbătorii de Bobotează, temperaturile vor fi aproape de normalul acestei perioade, însă în unele zone chiar mai crescute.
Cât despre precipitații, aceștia anunțau că ele vor fi normale pentru această perioadă.
Chiar dacă nu vom avea o iarnă ca în povești, reprezentanții Poliției Române le-au recomandat șoferilor să fie vigilenți. Pentru că la munte s-ar putea să ningă, iar riscul de polei este crescut, sursa citată le recomandă participanților la trafic să fie foarte atenți.
”Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei”, este recomandarea venită de la Poliția Română.