METEO. Se pare că vremea de miercuri, 2 iulie, începe să se încălzească. ANM a actualizat prognoza și anunță temperaturi extrem de ridicate.
După furtunile din cursul zilei de astăzi, iată că vremea se schimbă din nou, iar veștile sunt mai bune. Sunt așteptat temperaturi ridicate, dar și o serie de fenomene extreme.
Conform prognozei meteo ANM actualizate, vremea de miercuri, 2 iulie, va fi frumoasă, dar și extrem de caldă. ANM anunță temperaturi maxime cuprinse între 35 și 25 de grade.
La munte în schimb, dar și pe litoral și în Moldova sunt așteptate rafale puternice de vânt. În rest, vremea va fi senină și nu mai sunt așteptate ploi.
În ceea ce privește temperaturile minime de pe timp de noapte, acestea vor scădea până la 21 și 9 grade. Cel mai frig va fi în zonele depresionare din estul Transilvaniei.
„Vremea va fi frumoasă, dar se va menține călduroasă în regiunile vestice, sudice și pe arii restrânse în nord-vest și în centru. Cerul va fi variabil în estul țării și mai mult senin în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei în Moldova, Dobrogea și la altitudini mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 35 de grade, iar cele minime între 9 și 21 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei”, arată prognoza meteo ANM actualizată.
Vremea în București, miercuri, 2 iulie, va fi extrem de caldă. ANM anunță temperaturi maxime de până la 31 de grade în Capitală pe parcursul zilei.
Nu sunt așteptate ploi, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Și nici seara nu va fi prea răcoare. Mai exact, conform meteorologilor, termometrele vor arăta undeva între 17 și 14 grade. Mai frig va fi în zonele de la periferia orașului.