Elena Udrea are probleme mari. Deși continuă să învârtă milioane de euro și să se afișeze numai în ținute extrem de scumpe, condamnarea de 8 ani la închisoare în primă instanță nu-i dă pace. Principalul denunțător în acest dosar, în care Ioana Băsescu a primit și ea 5 ani de detenție, iar Dan Andronic a fost achitat este o vedetă Antena 3.
Ștefan Lungu a fost consilierul Elenei Udrea în trecut, iar pe firmele lui au fost înregistrate plăți de milioane. Practic acesta este implicat în finanțarea campaniei electoarale din anul 2009 a lui Traian Băsescu, însă banii au fost folosiți pentru vacanțe și alte plăceri ale inculpaților.
Ștefan Lungu este în prezent vedetă Antena 3 și prezintă o nouă emisiune culinară, intens promovată pe post. Acesta a fost, însă chemat pe 18 noiembrie ca martor pentru ca judecătorul să afle dacă-și mai menține declarațiile.
A urmat un dialog spumos între acesta și magistrat, redat de jurnaliștii de la Ziare.com, care au fost prezenți în sala de judecată și au redat stenogramele discuției.
Judecător: Ce v-a determinat să faceți denunțul? A’i făcut un denunț pe 18 februarie 2015.
Ștefan Lungu: Da, pentru că pe data de 2 februarie am avut acea percheziție domiciliară. Au intrat domnii aceia în casă, m-au luat pe sus și m-au dus la DNA. Am dat o declarație într-un alt dosar, în care eram suspect în legătură cu o mită de 1 milion de euro. Domnul procuror Bulancea (n.r. – Marius Bulancea, în prezent procuror al Parchetului European) m-a înrebat dacă știu ceva despre Traian Băsescu, Elena Udrea, despre politicieni în general, eu nedeținând astfel de informații. Mi-a spus că dacă am astfel de informații, atunci am șansa să îmi revăd copilul. Văzându-mă în situația asta… Credeți-mă că tensiunea din momentele alea nu pot să v-o reproduc!
Judecător: Dar vă mențineți declarațiile date la urmărirea penală?
Ștefan Lungu: Da, mențin denunțul și declarațiile date ulterior, în instanță.
Martorul-denunțător a fost întrebat în legătură cu contractele pe care le-a încheiat la solicitarea Elenei Udrea cu firma Oil Terminal.
„Elena Udrea nu mi-a spus și nici eu nu am întrebat-o de ce cheltuielile trebuiau făcute cu bani lichizi. Nu știu să spun nici ce am gândit atunci, în 2009, când am acceptat propunerea Elenei Udrea”, a declarat Ștefan Lungu.
Judecătoarea l-a întrebat dacă este adevărat că Elena Udrea a fost cea care l-a rugat să emită facturi de pe firma lui și să încheie contracte fictive.
„Elena Udrea m-a întrebat dacă nu am o firmă, care să nu aibă activitate. Am menționat cele 3 societăți la care administrator era mama mea. Și Tot Elena Udrea mi-a cerut să emit facturi către Oil Terminal. Nici nu știam că sunt firme de stat. (…) Cum am zis și data trecută, Elena Udrea se implica personal în campanie”, a declarat Ștefan Lungu, fapt care a iritat-o pe judecătoare.
„De ce tot spuneți: așa cum am declarat și data trecută? Aveți impresia că v-am chemat degeaba aici?”, l-a întrebat judecătoarea.
Ștefan Lungu n-a înțeles ce vrea să spună magistratul și a ținut-o pe-a lui: „Aveți declarațiile la dosar”.
„Nu am citit dosarul”, i-a răspuns, ironic, judecătoarea.
„Nu îmi mai amintesc contextul din anul 2009. Nu aveam niciun interes să închei contracte cu companii doar de dragul de a le încheia. Am încheiat contracte la indicațiile primite. Nu îmi aduc aminte ca Giovanni Francesco (n.r. – iubitul Ioanei Băsescu de la acea vreme) să îmi fi cerut să închei contractele, dar dacă mi-ar fi cerut, probabil că aș fi făcut-o. Erau toți în același loc! Nu îmi aduc aminte cu cine am discutat! Există interceptări!”, a răspuns Ștefan Lungu.
„Deci nu vă este de ajuns că i-ați spus președintelui completului de judecată că nu a citit dosarul, acum îi spuneți și de interceptări!”, a răbufnit judecătoarea.
Avocatul Elenei Udrea a intervenit: „Dacă își mai aduce aminte esența contractului cu Oil Terminal”.
„Fiind vorba despre un contract fictiv, nu îmi aduc aminte de conținutul acestuia”, a răspuns denunțătorul.
Judecătoare: Poate faceți un efort de memorie. Ați discutat cu doamna Băsescu?
Ștefan Lungu: …
Judecătoare: Ce înseamnă când dați așa din cap?! Cu Ioana Băsescu ați vorbit despre contracte sau plăți?
Ștefan Lungu: Nu îmi aduc aminte.
Procuror: Dacă declarațiile sale corespund adevărului. A susținut că a dat declarații sub presiune, (n.r. – ironic) cu pistolul la tâmplă…
Ștefan Lungu: Da, mențin declarațiile.
Fostul iubit al Ioanei Băsescu va fi citat cu mandat de aducere
Instanța a decis ca, la următorul termen, care se va desfășura pe data de 22 ianuarie 2022, fostul iubit al Ioanei Băsescu să fie citat cu mandat de aducere. Asta înseamnă că, dacă jandarmii sau polițiștii îl găsesc, acesta va fi escortat până în sala de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat, pe data de 2 martie 2021, prima sentinţă în dosarul finanţării campaniei din 2009, în care Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic sunt inculpaţi pentru corupţie în legătură cu finanţarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Elena Udrea şi Ioana Băsescu au fost condamnate la închisoare, Dan Andronic a fost achitat. Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.