După ce Austria nu a fost de acord cu aderarea României la Spațiul Schengen, o adevărată revoltă a fost declanșată. Au fost vizate băncile austriece, dar și benzinăriile.
Povestea se poate duce mai departe de atât, iar pensiile și salariile ar urma să fie și ele afectate. Marius Budăi a vorbit despre acest subiect.
Mai mult de atât, ministrul a spus și ce se va întâmpla cu pensiile încasate la Raiffeisen Bank, dar și BCR, având în vedea că mulți români au decis să își închidă conturile.
Potrivit ministrului Muncii, toate operațiunile bancare se desfășoară în mod normal în prezent. Cât despre pensionarii sau salariații care au conturi deschise la Raiffeisen Bank sau la BCR, aceștia nu trebuie deloc să fie îngrijorați.
Pot alege orice bancă își doresc, fără a exista probleme.
Marius Budăi spune că Ministerul muncii nu parte să decidă la ce bancă să îți încaseze românii pensiile sau salariile, drept urmare, rămâne la atitudinea fiecăruia.
”În calitate de demnitar, tot timpul am fost adeptul ideii că orice întrebare este binevenită, însă subiectul acesta este un non-subiect. Nu Ministerul Muncii decide unde un senior al României își încasează pensia. Omul poate alege să-și încaseze pensia într-un card bancar sau prin Poștă.
Seniorul României decide la ce bancă își face card pentru a lua pensia. Acest lucru nu-l decide nici Ministerul Muncii, nici Casa Națională de Pensii. Este o nedreptate ce ne-a făcut Austria, dar eu, ca demnitar, nu pot să dau curs unor astfel de boicoturi care nu au legătură nici cu profesionalismul, nici cu realitatea”, a zis Marius Budăi la Antena 3 CNN, într-un interviu cu Mădălina Mihalache.
În scenariul în care pensionarii, dar și salariații vor ajunge în punctul în care să renunțe la serviciile Raiffeisen Bank şi BCR, atunci, cel mai probabil, pensiile, dar și salariile ar urma să fie încasate la CEC Bank sau Banca Transilvania.