Raiffeisen Bank a reușit în anul 2022 o performanță istorică. Profitul băncii a fost unul excepțional și acționarii au trimis dividende mai mari ca niciodată. Scandalul Schengen a zdruncinat, însă bucuria austriecilor, care au fost nevoiți să gestioneze un boicot la care nu se așteptau.
Au fost destul de multe instituții și persoane fizice care au renunțat la conturile deschise la Raiffeisen Bank sau BCR, dar în ultima perioadă lucrurile s-au mai domolit. Însuși președintela Klaus Iohannis a îndemnat la diplomație, iar acum situația nu mai este la fel de dramatică cum era în luna decembrie.
Spre deosebire de BRC, care a avut mai multe mesaje publice prin reprezentanții săi, Raiffeisen Bank a ales să tacă și să lanseze noi produse sau campanii de marketing prin care să-și păstreze clienții vechi și chiar să convingă unii noi să li se alăture.
Ultima promoție Raiffeisen Bank este una care sună foarte bine și care îi va bucura foarte mult pe cei care au Mastercard și-l folosesc regulat pentru că intră automat într-un concurs cu premii mari.
„Mergi înainte! Treci de prima intersecție și folosește-ți cardul de debit Mastercard de la Raiffeisen pentru 3 tranzacții de minim 50 lei fiecare și poți câștiga card cadou de combustibil de la MOL în valoare de 6.000 lei sau un card cadou Carrefour de 100 lei! Intri în campanie automat, indiferent de cum alegi să plătești: cu cardul în magazine sau online, prin RaiPay pe Android și Huawei, cu Apple Pay pe iOS și Garmin Pay pe ceasurile Garmin.”, este mesajul Raiffeisen Bank.
Campania este valabilă până pe 31 ianuarie.