Se dau peste 250 de euro de la stat! Sumele se acordă tuturor, dar cu o condiție! Sute de mii de oameni le pot primi

06 dec. 2022
Se dau peste 250 de euro de la stat! Sumele se acordă tuturor, dar cu o condiție! Sute de mii de oameni le pot primi

Se dau bani de la stat. În ciuda crizei economice actuale, autoritățile iau măsuri și se pregătesc să majoreze alocațiile copiilor, iar suma nu e deloc una neglijabilă.

Vestea prost este că nu românii vor beneficia de această măsură, ci locuitorii din Germania, care au unul su mai mulți copii. Conform ultimei decizii luate de clasa politică germani, urmează o majorare record a alocațiilor pentr copii în anul 2023.

Cu alte cuvinte, cuantumul va fi majorat la 250 de euro, adică alocația va crește cu 31 de euro pentru primul copil și cel de-al doilea, dar și cu 25 de euro pentru al treilea copil.

De cealaltă parte însă, familiile numeroase trebuie să știe că valoarea sprijinului de stat pentru mai mult de patru copii va rămâne la același nivel, după cum au anunțat autoritățile.

La fel ca și în România, în Germania alocațiile sunt încasate de copiii care au până în vârsta de 18 de ani. De asemenea, seu mai dau alocații și pentru cei care sunt integrați în învățământ până la vârsta de 25 de ani, mai spune legea.

Cine poate încasa alocațiile majorate?

Copiii șomeri până la vârsta de 21 de ani primesc și ei o alocație totodată.

Cine mai poate încasa astfel de alocații? Legea din Germania spune că părinții angajați legal în Germania de cel puțin șase luni de zile, dar și cei care conduc propria afacere pot accesa astfel de alocații.

De asemenea, pot înainta cereri pentru Kindergeld – alocația pentru copii și lucrătorii detașați.

Cine primește alocația? Alocația familială se plătește pentru copiii naturali, copiii adoptați, precum și pentru alți copii care aparțin gospodăriei, adică copiii soțului/soției sau nepoți, mai arată legea.

În ciuda actualei crize se pare însă că Germania se gândește la populația sa. Să nu uităm că pe lângă majorările care sunt făcute, autoritățile au anunțat și un ajutor pentru Ucraina, lucru extrem de important având în vedere actuala situație.