De la începutul anului și până acum, mai multe magazine LIDL au fost închise pentru demolări, pentru renovări, sau pentru alte lucruri. Ce se întâmplă mai departe și ce plan are retailerul?
Dacă locuiești în Timișoara, află că un magazin LIDL se închide în doar câteva zile, așa că dacă ai în plan cumpărături, mai bine te grăbești.
Vorbim despre magazinul LIDL de pe Calea Torontalului, Timișoara, care se pare că va fi închis începând cu data de 6 februarie, ora 21.00.
Motivul? Conform unui banner afișat la intrarea în magazin, locația LIDL urmează să fie renovată. Clienții din zonă primesc însă și o veste bună, pentru că renovarea nu va dura prea mult.
Astfel, magazinu LIDL din Timișoara se va redeschide două zile mai târziu, adică pe 8 februarie, de la ora 07.30. Clienții sunt așteptați cu oferte imbatabile, la fel ca și până acum, așa că nu trebuie să își facă prea multe griji.
Renovarea magazinului LIDL din Timișoara vine după ce anterior, reprezentanții retailerului anunțau că un magazin LIDL din Bacău va fi demolat.
Este vorba despre magazinul LIDL de pe strada Mioriței din oraș, care se află în vecinătatea Vămii. Pe terenul respectiv va fi construit tot un magazin LIDL, mai mare și mai modern, însă până atunci, clienții vor mai avea de așteptat.
Construcția nouă va costa în jur de 2,5 milioane de lei, fără TVA și va avea un regim de înălțime parter și etaj. De asemenea, noul magazin LIDL din Bacău va fi mai mare și va avea și mai mulți angajați.
Parcarea va fi și ea extrem de generoasă față de locurile. existente până acum. În total, 78 de mașini vor putea fi parcate la LIDL, cu 20 de locuri de parcare mai multe decât până acum, așa că cei mai fericiți vor fi clienții.