Simona Halep, decizie radicală după ce a pierdut la Doha! A dat de pământ și cu Ilie Năstase. Ce i-a transmis

24 feb. 2022
Simona Halep, decizie radicală după ce a pierdut la Doha! A dat de pământ și cu Ilie Năstase. Ce i-a transmis
FOTO: wtatennis.com

În cursul zilei de miercuri, Simona Halep s-a întors de la Doha, după ce a fost eliminată din cadrul turneului. Fostul tenismen Ilie Năstase i-a recomandat sportivei să se concentreze mai mult pe competițiile majore, iar Halep a avut o reacție vehementă la adresa lui.

Proaspăt întoarsă de la Doha, Simona Halep a spus că nu este de acord cu împărțirea turneelor în două categorii – cele mici și mari – motiv pentru care va merge doar la turneele unde își dorește să joace.

„O să-mi fac programul așa cum am hotărât, o să joc turneele pe care le joc mereu, încă am clasament destul de bun, să vedem cum o să fiu la sfârșit de an, dar momentan intru la turneele pe care vreau să le joc, acolo unde mă simt bine”, a declarat Simona Halep, potrivit eurosport.ro.

Simona Halep a avut o reacție tăioasă la sfaturile lui Ilie Năstase

Reacția sportivei românce vine după ce fostul mare tenismen Ilie Năstase i-a transmis acesteia să nu își mai concentreze toată energie pe turneele mici, subliniind că este foarte important ca ea să fie odihnită complet la turneele mari.

”Eu îmi doresc ca Simona să joace mai puține turnee mici, e mult mai importantă să fie odihnită și 100% la turneele mari. Eu n-aș juca turnee mici înaintea unui turneu de Grand Slam. Fiecare sportiv știe cum e mai bine”, a declarat Ilie Năstase pentru fanatik.ro.

De asemenea, el a mai spus că Simona Halep ”trebuie să se dihnească puțin și să își ia mai mult timp după accidentări și să nu revină imediat dacă nu e complet refăcută. Asta e problema. Stai mai mult timp să îți revii, dar știi că nu te mai accidentezi”.