Statul vă dă banii pe care i-ați plătit deja înapoi! Orice român are acest drept, conform noii legi. Vă intră în conturi în 30 de zile

20 ian. 2022
Statul vă dă banii pe care i-ați plătit deja înapoi! Orice român are acest drept, conform noii legi. Vă intră în conturi în 30 de zile

Știți deja foarte bine că în perioada pandemiei, a fost dat un număr impresionant de amenzi atât pentru nerespectarea măsurilor sanitare, iar mai nou și un set de amenzi pentru cei care nu au completat formular de intrare în țară.

Cei de la USR însă propun ca statul să le dea românilor banii înapoi. Cu alte cuvinte, cei care au plătit amenzi pentru necompletarea formularului pentru intrarea în ţară ar putea încasa banii înapoi.

Vorbim despre un proiect de lege care urmează a fi depus la Camera Deputaților, iar europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe speră ca acesta să fie adoptat cât mai repede.

Ba mai mult de atât, conform proiectului, pregătit de doi colegi de la USR ai acestuia, amenzile care s-au acordat până acum vor fi anulate și cei care au plătit deja vor primi banii înapoi.

”Anulăm amenzile PLF şi returnăm banii deja plătiţi. Am iniţiat textul legii în colaborare cu colegii mei – parlamentarii USR Stelian Ion şi Silviu Dehelean – care o vor şi depune în Camera Deputaţilor”, a anunţat Vlad Gheorghe.

În cât timp își primesc românii banii înapoi

Când veți primi banii? Ei bine, dacă proiectul va trece mai departe și va fi adoptat, el prevede restituirea amenzilor plătite în 30 de zile şi păstrarea datelor înregistrate pentru 6 luni.

”Demersul nostru va repara o situaţie absurdă pe care PSD-PNL-UDMR a creat-o şi pe care autorităţile se fac că n-o văd şi n-o înţeleg. Românii n-au fost informaţi din timp cu privire necesitatea completării formularului la intrarea în ţară. S-au trezit direct cu amenzile DSP acasă”, a scris pe Facebook Vlad Gheorghe.

Măsura înaintată de cei de la USR a venit după ce mai mulți români s-au trezit cu amenzi chiar dacă au completat formularul PLF. Aceștia nu ar fi fost găsiț în baza de date, iar pentru cei care circulă destul de des, amenzile ar putea fi într-adevăr o problemă majoră, căci se vorbește de mii de lei.

”Foarte mulţi români au completat formularul PLF şi tot degeaba. Autorităţile nu i-au mai găsit în baza de date şi tot au primit amenzi. Alţi români trec graniţa zilnic pentru a merge la muncă, prin urmare au primit deja mai multe amenzi de mii de lei. Este absurd. Încă o măgărie aruncată în faţa cetăţenilor de bună credinţă din partea unor conducători incompetenţi şi iresponsabili. Aceştia sunt marii specialişti PSD-PNL-UDMR cu experienţă care ne conduc ţara”, a mai afirmat europarlamentarul USR.