Anul 2022 a fost unul foarte bun pentru bănci. De altfel, se poate spune că România esta Raiul instituțiilor bancare pentru că în țara noastră reușesc cele mai mari profituri. Dobânzile la depozite sunt mici, cele la credite mari și astfel lucrurile stau cum nu se poate mai bine pentru acționari.
Topul celor mai puternice bănci din România în anul 2022 după active seamănă destul de mult cu cel din 2021, dar au apărut câteva mici modificări. Banca Transilvania rămâne lider autoritar cu active în valoare de 134 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 7 procente față de anul anterior.
BCR se află pe locul 2, cu 97,8 miliarde de lei ca active, iar BRD completează podiumul cu 71,5 miliarde lei. ING Bank a ajuns pe locul 4 și stă foarte bine în top, deși nu participă la fondul de garantare în România. Asta înseamnă că dacă aveți un depozit aici și banca dă faliment sau se întâmplă un caz de forță majoră, va trebuie să vă recuperați banii de la statul olandez și nu de la ce român, ceea ce va îngreuna lucrurile un pic.
ING Bank are active în valoare de 63,1 miliarde de lei, în timp ce principala rivală, Raiffeisen Bank a ajuns la 62 miliarde lei și se află pe 5. După scandalul Schengen, lucrurile au devenit complicate pentru băncile austriece, dar s-au redresat destul de bine.
Pe locul 6 se află CEC Bank, care are 61,8 miliarde active și care are o creștere procentuală de 22%. Enormă, ceea ce înseamnă că banca este în ascensiune și că se dezvoltă foarte bine.
Pe locul 7 s-a poziționat Unicredit Bank, iar pe 8 a urcat de pe 10 Exim Bank, după ce a preluat activele de la Banca Românească. A ajuns la 23 miliarde de lei și bifează o creștere de 56 de procente.
Locurile 9 și 10 sunt ocupate acum de Alpha Bank și OTP Bank cu 21,3, respectiv 19,9 miliarde de lei. Un lucru important de subliniat este că absolut toate băncile din top 10 și-au majorat activele. Cele mai mari creșteri au fost înregistrare de CEC Bank și Exim Bank, iar cele mai mici de Raiffeisen Bank și ING Bank.