Dacă vrei să ieși la pensie în 2023, înainte de toate trebuie să știi dacă ai vârsta legală de pensionare, iar mai apoi să te asiguri că ai și toate documentele necesare pregătite.
Cei care vor să iasă la pensie în 2023 trebuie să își pună la punct în primul rând dosarul de pensionare. Documentele obligatorii trebuie să fie prezentate atât în original, cât și în copie, altfel dosarul riscă să fie refuzat.
De ce acte ai nevoie pentru a ieși la pensie? Toate informațiile le găsești pe site-ul oficial al Casei Naționale de pensii, însă le poți vedea și aici destul de clar.
În primul rând, cel mai important document care de altfel este și obligatoriu, este cererea pentru înscrierea la pensie, pe care trebuie să o completezi.
Mai apoi asigură-te că ai și carnetul de muncă, atât în original cât și copie, dar și carnetul de muncă pentru membrii CAP, tot în original și copia.
Evident, ai nevoie și de actele de stare civilă, adică buletin, certificat de naștere, dar și certificatul de căsătorie, atât în original, cât și copia, dar și livretul militar, dacă este cazul.
Pentru a ieși la pensie mai ai nevoie și de alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată și să nu uităm și de diplomele de studii.
Dacă ai absolvit o universitate, atunci trebuie să aduci diploma de absolvire, atât în original cât și copia, dar și adeverința care să confirme durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi.
La aceasta se mai adaugă, dacă este cazul și dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate, dar și adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, doar în original.
La aceste acte se mai adaugă, dacă este cazul și adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original, dar și procura specială, pentru mandatar, atât copia cât și originalul.