De ce trebuie neapărat să mergi în vacanță în Antalya cu TUI TravelCenter? Ce nu-ți oferă nicio altă agenție de turism din România

24 oct. 2022
De ce trebuie neapărat să mergi în vacanță în Antalya cu TUI TravelCenter? Ce nu-ți oferă nicio altă agenție de turism din România
Foto: Adrian Boioglu

Franciza de turism TUI, care face parte din TUI Group, cel mai mare grup de turism din lume, a revenit în România în anul 2019, după ce omul de afaceri Cristian Pandel, patronul Memento Group, din care face parte și Christian Tour, a decis să o preia.

Din păcate, pandemia a oprit planul ambițios de dezvoltare al acestui business, așa că se poate spune că primul an de operare al TUI TravelCenter, numele cu care activează în România, a fost 2022. Rezultatele excelente: o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de euro doar până în luna septembrie și peste 10.000 de clienți mulțumiți. Review-uri negative aproape ZERO, o performanță greu de egalat pe plan național.

Ștefan Leontin Joos este CEO-ul francizei de turism TUI în România și practic el se ocupă de tot ceea ce înseamnă această companie, care este separată de Christian Tour, chiar dacă ambele fac parte din același grup în prezent.

Planul de dezvoltare conceput de Ștefan Leontin Joos a fost extrem de provocator încă de la început, dar toate obiectivele pentru acest an au fost atinse. TUI înseamnă calitate, servicii și hoteluri premium, dar și cei mai buni parteneri la nivel local.

Ștefan Leontin Joos, CEO TUI TravelCenter și Orhan Demirtaș, CEO Akdem Travel

În anul 2022, cei mai mulți turiști români care au ales să meargă în vacanță apelând la serviciile TUI TravelCenter au ales ca destinație Antalya. Motivul? Calitate la superlativ la prețuri corecte și accesibile. Orientarea pe client a fost cheia succesului TUI în aceste prime10 luni de operare în România.

TUI TravelCenter – un avantaj pe care alte agenții de turism din România nu-l au

TUI TravelCenter are ca partener local în Turcia agenția Akdem Travel, care îi aparține lui Orhan Demirtaș, un jucător care activează de 30 de ani pe piața de turism ultra performantă din Turcia și care lucrează cu România de 16. Așadar cunoaște foarte bine profilul turistului român și reușește să asigure condiții de excepție pentru aceștia, cu prețuri foarte bune, excursii opționale interesante cu cei mai buni ghizi și prețuri competitive la cele mai bune hoteluri de 5 stele din Antalya. Pare exagerat ce scriu, dar credeți-mă că nu este!

La invitația TUI TravelCenter am mers într-o călătorie de presă pentru a testa serviciile oferite de partenerii agenției de turism și a afla direct de la sursă cum stau lucrurile.

În primul rând trebuie să știți că Antalya nu înseamnă doar hoteluri de 5 stele, cu mâncare de excepție, piscină și plajă. La acest capitol, cel mai bine stau hotelurile din zona Belek. Aici chiar este Raiul pe pământ din acest punct de vedere. Recomand hotelurile din lanțul PAPILLON. Am stat două nopți aici și am tot căutat să găsesc măcar ceva mic de îmbunătățit.

Pur și simplu totul a fost perfect, ireproșabil. Mâncare extrem de diversă și super delicioasă, plaja minunată, serviciile la superlativ, camerele… ceva de vis, entertaiment, distracție… de toate. Curățenie maximă și pe lângă asta, nu știu exact care este secretul, dar hotelurile te încarcă pozitiv, îți dau o stare foarte bună, de bucurie și energie bună. Nu am mai experimentat până acum așa ceva, deși am stat în câteva zeci de hoteluri de 5 stele, din Antalya sau din alte părți ale lumii.

Papillon HOTEL – aici este RAIUL. Foto: Nelu Gheorghe, Călătorește cu mine (NelStill)

Eu recomand PAPILLON cu mâna pe inimă oricui. Este ceva WOW și anul viitor îmi voi rezerva și eu o întreagă vacanță acolo pentru că mi-a plăcut enorm!

Ce puteți vizita în Antalya – distracție MAXIMĂ

Cum spuneam, însă Antalya este cu mult mai mult decât hoteluri de 5 stele, cu mâncare de excepție, piscină și plajă. Puteți avea parte de o vacanță completă, apelând la diverse excursii opționale. De exemplu puteți merge la Manavgat, unde veți vizita una dintre cele mai frumoase moschei din Turcia, dar și o cascadă superbă.

Centrul vechi al orașului Antalya, a cincea localitate ca mărime în Turcia, este ceva ce nu trebuie ratat. Peisajele absolut superbe, bazarul plin de bunătăți și străduțele desprinse parca din povești vă vor rămâne impregnate în minte și suflet.

De asemenea, dacă vreți să vă relaxați, puteți opta pentru SPA și nu doar la cel din hotel. Sunt și centre publice de SPA care ofertă servicii complete, saună, hammam (baie turcească), tratamente pentru față și corp, iar la final un masaj realizat de specialiști asiatici.

FOTO: Nelu Gheorghe, Calătoreste cu mine (NelStill)

Dacă vă place aventura mergeți la jeep safari și rafting. Nu este nimic periculos, dar este extrem de distractiv. Întrebați agentul de turism despre asta. Veți rămâne cu niște amintiri de povestit chiar și strănepoților.

Regiunea Kemer din Antalya este superbă, aveți mare și munte împreună. Dacă optați pentru un hotel aici Marti Myra este o opțiune foarte bună, mai ales dacă iubiți natura. Aici totul este verde, cumva te simți ca-n Republica Dominicană. Există și plajă tot în incinta hotelului, dar un pic mai pietroasă față de cea de la Papillon, iar apa este foarte adâncă. Dacă nu știți să înotați, puteți sta doar pe la mal mai mult.

Și dacă v-ați cazat în Kemer, trebuie neapărat să mergeți cu telefericul la Muntele Tahtali, care are 2.365 metri. Puteți zbura și cu parapanta de acolo, dacă aveți curaj. Oricum experiența este ceva greu de descris în cuvinte, peisajele divine, iar sentimentul de libertate și iubire pentru viață este mai prezent ca oriunde.

Și dacă nu v-ați cazat în Kemer, rezervați-vă o excursie pentru Tahtali. Este ceva ce trebuie neapărat bifat pentru că o să vă placă foarte, foarte mult. GARANTAT!

Am stat o noapte și la Hotelul Crystal Prestige. Are tot 5 stele, este decent, la un preț mai mic, dar nu la fel de nou ca celalte. Dacă nu aveți un buget chiar atât de mare puteți opta pentru el, mai ales că are și un mall cu haine de firmă la prețuri reduse cu 70%. Deci păstrați-vă bani și pentru shopping.

Hotelul Granada noaptea este ceva de basm. FOTO: Nelu Gheorghe, Călătorește cu mine (NelStill)

Reduceri de 40% la vacanțe de 5 stele dacă faceți acum rezervarea. Plățiți doar 20%

Un alt hotel grandios este GRANADA, care se situează ca și Papillon în regiunea Belek. Aici a avut loc și conferința de presă ținută de Ștefan Leontin Joos, CEO-ul TUI TravelCenter, care ne-a dezvăluit că în 2023, pe destinația Antalya vor fi zboruri TUI din 10 orașe din România.

O altă veste bună este că dacă vă rezervați acum vacanța pentru 2023, aveți reducere de până la 40%. Și nu trebuie să plătiți decât 20% din sumă acum, urmând ca până la plecare să achitați totul. Operatorii de la TUI TravelCenter sunt foarte bine pregătiți și vor ști să vă recomande ceea ce căutați.

În filmulețul de mai jos, produs de Nelu Gheorghe, postat și pe pagina Călătorește cu mine, puteți vedea câteva imagini despre ceea ce v-am povestit:

Revenind la hotelul GRANADA, nu are ieșire la mare, în schimb are cea mai mare piscină din Europa și foarte multe tobogane. Pentru copii probabil este Paradisul. Se pot face foarte multe activități aici. Asigură totuși un autobuz, care vine din 30 în 30 de minute și vă duce la mare. Drumul până acolo este de 7 minute.

Hotelul de 5 stele este dotat cu de toate. Are SPA, sală de jocuri pentru copii, cu tot felul de minuni, un amfiteatru în aer liber IMENS, unde au loc spectacole extraordinare. Am văzut un concert cu sosia lui Michael Jackson într-o seară, iar în alta o oră de acrobații cu fabulosul circ Picadelli.

Există și club cu DJ și muzică la maxim… sinceră sa fiu… există de toate, chiar și o ciocolaterie a hotelului, care are aproximativ 1000 de camere și capacitate a de a găzdui peste 3800 de persoane. Și era aproape plin când am mers, adică pe 17 octombrie.

Nu uitați! Trebuie să mergeți la muntea Tahtali!

TUI Travel Center oferă o gamă foarte variată de hoteluri în Antalya. V-am prezentat doar 4, pe care le-am și testat anul acesta, dar puteți alege dintr-un număr foarte mare, în funcție de bugetul alocat și preferințele voastre.

CEO-ul Ștefan Leontin Joos a reușit să obțină prețuri foarte bune pentru serviciile pe care le oferă, așa că dacă nu doriți să aveți motive să plângeți de problemele întâmpinate în vacanță, recomand sincer TUI TravelCenter. Ei chiar vă vor ajuta și vă vor îndruma spre alegerea corectă. Și vă asigur că au grijă de clienți până la capăt, asta pentru că doresc ca aceștia să plece din nou și din nou tot cu ei.

Pentru sezonul de iarnă sunt la mare căutare destinațiile exotice și am văzut tot la TUI TravelCenter niște super oferte pentru Thailanda. Detalii puteți citi AICI.