Squid Game este noul serial fenomen de pe Netflix. De ce este considerat extrem de periculos și despre ce este vorba în el

13 oct. 2021
Squid Game este noul serial fenomen de pe Netflix. De ce este considerat extrem de periculos și despre ce este vorba în el
Sursa foto: Pixabay

Serialul a fost lansat în data de 17 septembrie 2021 și a reușit să depășească orice așteptări, după ce a ajuns numărul unu în peste 90 de țări. Scris încă din 2008, serialul Squid Game este asemănător cu „Jocurile foamei”, dar mult mai violent. Din această cauză, se pare că a fost evitat o bună perioadă de timp de toate studiourile de film, până la Netflix.

Seria se concentrează pe un concurs în care 456 de jucători din diferite sfere ale vieții joacă un set de jocuri pentru copii, precum „Tug war”, dar cu penalități mortale, pentru șansa de a câștiga un premiu de aproximativ 38 de milioane de dolari. Scris și regizat de Hwang Dong-hyuk, acesta concepuse ideea pe baza propriilor sale lupte economice la începutul vieții, precum și a disparității de clasă din Coreea de Sud. Hwang a scris și a regizat el însuși toate cele nouă episoade.

În cadrul serialului este îmbinată presiunea datoriei și amenințarea morții, ceea ce îi face pe eroi să accepte o provocare: joci și ai șansa să câștigi o sumă impresionantă de bani, dar poți oricând muri încercând, potrivit protv.ro.

A stabilit un nou record

Vizionat de 111 milioane de conturi în primele 17 zile de la lansare, serialul Netflix a reușit o performanță unică. Oficialii companiei spun că este primul serial original care depășește pragul de 100 de milioane în primele 28 de zile petrecute în cadrul platformei, depășind „Bridgerton” drept cel mai urmărit serial al rețelei.

O posibilă explicație pentru succesul înregistrat este aceea că tratează un subiect actual și vorbește despre inechitățile sociale care îi împing uneori pe oameni spre gesturi disperate. O altă explicație ar putea fi aceea că spectatorii rezonează cu eroii seriei, care sunt manevrați de o corporație care acționează din umbră cu scopul de a se distra.

Spre deosebire de „Jocurile foamei” are o puternică componentă umană și socială realistă, concretă. Are fapte reale din viața oamenilor de rând.