Cea mai bună prăjitură negresă din lume. Rețeta de post. Se prepară ușor acasă și este efectiv delicioasă

18 apr. 2022
Cea mai bună prăjitură negresă din lume. Rețeta de post. Se prepară ușor acasă și este efectiv delicioasă

Cea mai bună prăjitură negresă din lume. Dacă îți este poftă de o astfel de prăjitură, dar ții post, află că această rețetă este pentru tine. Este un desert extrem de ușor de preparat și foarte delicios.

Având în vedere că suntem în postul Paștelui, mulți oameni evită anumite rețete din cauza ingredientelor pe care le au. Cu toate acestea, în rândurile de mai jos vei găsi o rețetă potrivită pentru această perioadă a anului.

Înainte să ne apucăm concret de treabă, avem nevoie de mai multe ingrediente, unele dintre ele fiind deja prezente în orice bucătărie.

Așadar, pentru negresă vom avea nevoie de:

  • 300 g făină
  • 30 g pudră neagră de cacao
  • 7g praf de copt
  • 200 g zahăr
  • 1 plic de zahăr vanilat bourbon
  • 150 ml cafea tare
  • 2 lingurițe cu vârf de ness
  • 150 ml apă minerală
  • 100 ml ulei
  • o linguriță pastă de vanilie
  • 60 g nucă tocată mare
  • și o linguriță esență de rom, însă aceasta este opțională.

Cum prepari cea mai bună prăjitură negresă din lume

Acum că am adunat toate ingredientele de care avem nevoie, vom amesteca, într-un bol, toate ingredientele solide, până când acestea se omogenizează. În același timp, într-un bol separat amestecăm toate ingredientele lichide.

După ce le-am omogenizat, vom turna ingredientele lichide peste cele solide, și amestecăm din nou. Adăugăm pasta de vanilie sau o esență de vanilie. Dacă sunteți fani rom, puteți adăuga în loc de vanilie o linguriță de esență de rom.

Ulterior, preparatul se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau într-o formă de silicon tapetată cu ulei și făină. După ce turnăm aluatul fie în tavă, fie în forma de silicon, punem nuca tocată foarte mare.

Se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de 35-40 de minute și apoi se poate consuma.