Planta care poate declanșa cancer la rinichi. Mulți români o folosesc ca remediu natural, dar experții au descoperit că este toxică

28 nov. 2021
Planta care poate declanșa cancer la rinichi. Mulți români o folosesc ca remediu natural, dar experții au descoperit că este toxică

O plantă folosită tradițional în tratamente în zona de sud-vest a României este toxică și poate declanșa cancer. Cercetătorii din Taiwan au stabilit că această plantă este responsabilă pentru mai bine de jumătate din cazurile de cancer al sistemului urinar din această țară, așa că aveți mare grijă.

Medicina tradițională este foarte răspândită în Taiwan și acidul aristolochic, prezent în mod natural în plantele din familia aristolochiaceelor, este adesea folosit. Adesea acesta este inclus în tratamente pentru a ajuta scăderea în greutate sau pentru a calma durerile articulare sau bolile stomacului.

Trebuie să aveți mare grijă însă pentru că acest ingredient are un potențial cancerigen pentru om.

Ce efecte poate avea?

Potrivit cercetătorilor, această plantă poate fi cauza tulburărilor renale sau unor forme de cancer al sistemului urinar, chiar dacă beneficiile sale au fost lăudate în întreaga lume de mii de ani și sunt folosite în tratamente în multe țări.

Studiile arată că incidența formelor de cancer al sistemului urinar sau rinichilor este de patru ori mai mare decât în țările occidentale unde nu sunt folosite aceste plante. Lucrarea se bazează pe studiul a 151 de pacienți din Taiwan, care au cancer al sistemului urinar și 60% dintre aceștia prezentau mutații ale ADN-ului specific legate de ingerarea de acid aristolochic.

Multe tratamente includ această plantă

De altfel, în anii ’50, acidul conținut de această plantă a fost considerat ca fiind cauza unei maladii renale numită nefropatia endemică balcanică. De această boală sufereau numeroși locuitori din zonele rurale ale României (în județul Mehedinți), Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Croației și Serbiei, care consumau frecvent semințe ale plantei numite mărul lupului.

Planta mai este cunoscută și drept curcubețică în sudul Moldovei sau buruiană de remf în zonele de pe malul Dunării.

Un tratament folosit în Belgia pentru a scăpa de kilogramele în plus folosea acidul aristolochic, dar a fost rapid contestat după apariția mai multor cazuri de insuficiență renală la femei.

Chiar dacă această substanță este interzisă în multe țări, ea este folosită în continuare și adesea se află în diverse produse pe care oamenii le cumpără de pe internet.