Remediul natural care scade colesterolul și îți fortifică tot organismul. Lidia Fecioru a spus cum se prepară simplu acasă și când se consumă

28 mai 2022
Remediul natural care scade colesterolul și îți fortifică tot organismul. Lidia Fecioru a spus cum se prepară simplu acasă și când se consumă

Toți ne dorim un preparat miraculos care să ne ofere toate beneficiile de care organismul nostru are nevoie și iată că și există. Lidia Fecioru a spus cum se prepară, dar și când trebuie consumat.

Dacă își dorești să ai o imunitate crescută, dar și o scădere a colesterolului, leacul prezentat de Lidia Fecioru este soluția. Bionergoterapeutul spune că usturoiul are toate aceste beneficii, iar atunci când este prăjit, ele se amplifică.

Mai mult de atât, odată cu acest proces, mirosul de usturoi se pierde, drept urmare, cei care au o problemă cu aroma sa, nu trebuie să fie deloc îngrijorați. De asemenea, dispare și senzația de usturime.

Tot ce trebuie să faci este să prăjești șase căței de usturoi în coajă, alături de puțin ulei. Mare atenție însă! Usturoiul trebuie consumat în maxim 24 de ore de când a fost preparat și pentru o perioadă de o lună de zile pentru a funcționa.

”Se prăjesc 6 căței de usturoi în coajă cu o picătură de ulei sau în tigaie în care nu se lipește. Mâncați timp de 24 de ore, toți 6 o dată dimineața sau seara. Curățați coaja înainte să mâncați. Nu foarte arși, sunt foarte buni. Mâncați timp de o lună”, spune bionergoterapeutul.

Beneficiile uluitoare ale usturoiului prăjit

Efectul? Ei bine, un consum regulat de usturoi prăjit crește imunitatea și de asemenea scade colesterolul. Ca să nu mai vorbim de faptul că usturoiul funcționează ca un sterilizator pentru organism și luptă contra radicalilor liberi, deci un motiv în plus să optezi pentru acest preparat de-a dreptul miraculos.

”Rețeta asta luptă cu radicalii liber, usturoiul este antioxidant, crește imunitatea, îmbunătățește calitatea sângelui, scade colesterolul și este ca un sterilizator pentru organism. Nu ustură și nu păstrează mirosul specific usturoiului”, a mai adăugat Lidia Fecioru la Antena 3.