Cu siguranță omleta este felul de mâncare perfect pentru un mic dejun sănătos, sățios, dar și rapid. Durează doar câteva minute să o prepari, însă faci acest lucru corect? Chef Joseph Hadad are o rețetă deosebită pentru a obține omleta perfectă.
Când vine vorba de omletă, se spune că oricine poate să o prepare. Nutriționiștii recomandă de obicei ca aceasta să fie făcută doar din două ouă, însă Chef Joseph Hadad susține contrariul.
Mai mult de atât, celebrul bucătar spune că există și câteva trucuri care stau la baza rețetei pentru omleta perfectă, iar dacă vom ține cont de ele, preparatul de la micul dejun ar putea fi mai delicios decât credem.
Cel mai important lucru pentru o omletă perfectă este tigaia. Chef Joseph Hadad recomandă un diametru corespunzător cantității de ouă pe care o folosim, astfel încât această să nu se ardă și să fie bine făcută la interior, dar și la exterior.
De asemenea, mare atenție la modul în care bateți ouăle. Acestea nu trebuie să fie bătute foarte tare, căci modifică textura omletei. Cât despre compoziție, indiferent de condimentele pe care le adăugăm în ea, sau alte ingrediente, precum brânză, roșii, etc, rezultatul final trebuie să fie un preparat pufos.
Pentru o omletă perfectă, trei ouă sunt suficiente, spune bucătarul. Se bat cu grijă, până când compoziția va arăta ca o spumă. Le lăsăm puțin, apoi punem ulei în digaie. Mare atenție însă! Ouăle se pun în tigaie înainte ca uleiul să fie încins.
Odată adăugate, se amestecă bine cu o spatulă de lemn sau de silicon și nicidecum una de inox. Când se vede că omleta s-a legat, compoziția se împinge într-o jumătate a tigăii. Chef Joseph Hadad ne recomandă să ridicăm puțin vasul la câțiva centrimetri de pe foc și, cu cealaltă mână, să batem ușor cu pumnul în mânerul tigăii, până când omleta se va întoarce pe partea cealaltă.
Se mai lasă câteva secunde să stea, înainte de a fi pusă în farfurie. Cum ne dăm seama că este perfectă? La interior trebuie să fie goală, spune celebrul bucătar. Pentru un gust mai aromat, el recomandă combinarea ei cu roșii, ceapă, dar și măsline.
”Omleta trebuie să fie cremoasă și goală înăuntru. Mie îmi place să o mănânc simplă, cu câteva roșii, măsline, puțină ceapă verde și atât! E cea mai bună. Poftă mare!”, scrie chef Joseph Hadad, pe blogul personal.