Fiecare zodie în parte are limitele ei, așa că este bine să știi câte ceva înainte de a înainta un argument sau înainte de a răni o persoană. Mihai Voropchievici spune că nativii acestei zodii se tranformă complet în momentul în care ajung să fie supărați.
Mihai Voropchievici a prezentat cel mai vechi horoscop, cel după care este construit și zodiacul modern și care are la bază ziua în care o persoană s-a născut. Spre exemplu, dacă te-ai născut luni, trebuie să știi că ești guvernat de lună.
Nativii acestei zodii sunt influenți și de asemenea, pot aduce o stare bună de spirit acolo unde merg, ca să nu mai vorbim de faptul că au și avantajul de a deveni lideri foarte ușor.
Cei născuți într-o zi de luni sunt responsabili și niciodată nu se vor abate de la drumul lor, urmându-și mereu instinctul interior.
”Cei care sunt născuți într-o zi de luni. Patronați și guvernați de către Lună. Poartă puterea răspunderii, influenței, dar și a bunăstării. Pot schimba concepte și pot deveni lideri. Își pot asuma responsabilități mari și pot schimba în bine realitatea oamenilor.
Devin oameni cunoscuți atunci când nu se abat de calea lor. Îți urmează instinctul interior. Sacrifică foarte mult din timpul lor. Pot fi certați de către familie pentru că petrec puțin timp cu ei. Au nevoie să-și asculte intuiția și atunci își vor descoperi adevărata vocație”, spune numerologul.
Cei născuți într-o zi de marți în schimb sunt guvernați de Marte. Deși sunt persoane extraordinare, pot deveni foarte ușor mari dușmani atunci când sunt supărate, așa că mare atenție cum te comporți. Mihai Voropchievici spune că mânia este punctul lor vulnerabil.
”Persoanele născute în această zi, sunt prieteni extraordinari, dar și cei mai aprigi dușmani dacă le-ai supărat. Seceta pe care o poate aduce, poate pârjoli totul în jur. Aduce calamități, dar și căldură.
Sunt impulsive, dar își găsesc foarte repede echilibrul interior. Aceste persoane, pot fi în fruntea unei revoluții. Mânia pentru ei reprezintă punctul cel mai vulnerabil. Trebuie să învețe arta cuvântului”, adaugă numerologul.