Urmează un an fluctuant pentru multe semne zodiacale din punct de vedere amoros. Unele vor reuși să treacă peste perioadele care le-au marcat viața și vor învăța să ierte, pe când altele s-ar putea să cunoască noi iubiri, spune Mihai Voropchievici.
Se spune că atunci când o persoană învață să ierte, lucrurile se schimbă pentru ea. Acesta este și cazul nativilor zodiei Rac. În primul rând trebuie să se accepte pe ei înșiși, să știe unde au greșit și de abia apoi lucrurile se vor aranja și pentru ei.
”Racul trebuie să lucreze la abilitatea de a se ierta pe el. Aceștia iartă, dar nu uită pentru nimic în lume. În 2022 ar trebui să găsească o activitate de zi cu zi care să le permită să se elibereze de toate cutumele”, spune Mihai Voropchievici.
Leii în schimb, în special femeile născute sub acest semn zodiacal trebuie să înțeleagă cine sunt și ce își doresc, de fapt. Norocul e de partea lor, însă nu vine singur. Dacă îți dorești într-adevăr să ai un an prosper, trebuie să abandonezi trecutul și să te concentrezi doar pe prezent, adaugă numerologul.
”Nativele Leu au nevoie de cineva care să înțeleagă cu adevărat ce este în ele. Leii sunt însoțiți mereu de noroc. 2022 este anul în care începeți să credeți în voi. În acest an, trebuie să te concentrezi asupra prezentului, dar și viitorului și să abandonezi trecutul”, a mai spus Mihai Voropchevici.
Cei care își vor găsi fericirea în 2022 sunt Fecioarele. Viața lor sexuală va fi una destul de fluctuantă, iar schimbările nu se opresc aici. Cei născuți sub acest semn zodiacal și-ar putea găsi fericirea unde se așteaptă mai puțin, însă pentru asta trebuie să își schimbe puțin modul de gândire.
”Astrele te vor face să trăiești un an foarte fluctuant și în ceea ce privește viața sexuală. 2022 va fi un an al schimbărilor și al revelației. Învață să privești lucrurile în mod obiectiv și vei găsi fericirea acolo unde te așteptai cel mai puțin. Fiți realiști!”, a mai spus numerologul.