Fiecare semn zodiacal în parte are caracteristicile sale. În timp ce unele zodii sunt ghidate de o claritate uluitoare, altele preferă să trăiască într-un haos de nedescris, spune numerologul Mihai Voropchievici.
Mihai Voropchievici a prezentat secretele mistice ale fiecărei zodii în parte. Unele nu suportă ordinea, pe când altele au ritualuri peste care pot trece cu greu atunci când vine vorba de activitățile lor.
Capricornii spre exemplu sunt una dintre zodiile care au puterea ritualului. Sunt opusul Săgetătorilor și vor ca totul să fie programat. Urăsc graba, iar planurile lor sunt dificil de schimbat, indiferent de motive.
”Ei sunt cu puterea ritualului. Sunt total opuși față de Săgetători. La ei trebuie să fie totul la dungă, programat, planificat, să nu se grăbească. Trebuie să ai un motiv întemeiat ca să le schimbi planurile”, a spus Mihai Voropchievici.
Cât despe Săgetători, ei bine, aici avem un haos de nedescris. Pentru ei, ordinea poate fi fatală, căci atunci s-ar putea confrunta cu o lipsă totală de idei. ”Ei pot trăi din haos, așa se regenerează. Nu stau să se gândească foarte mult în timpul haosului. Ei atunci își pot face timp pentru ei. Ordinea îi omoară”, adaugă numerologul.
Peștii în schimb, sunt una dintre zodiile care dețin puterea clarității. Pentru ei, lucrurile merg doar atunci când sunt destul de clare. În caz contrar, apare dezamăgirea. ”Au puterea clarității. La ei trebuie să fie totul clar, altfel sunt dezamăgiți și se ascund”, mai spune acesta.
Vărsătorii sunt unul dintre cele mai darnice semne zodiacale. Nativii acestei zodii se bucură atunci când oferă ceva, iar aici nu vorbim doar despre lucruri materiale ci și despre atenție, timp, dar și dragoste.
”Au puterea dăruirii. Dar le place să și obțină avantaje în urma dăruirii. Nu trebuie să ne gândim numai la daruri materiale. Poți să duriești timp, atenție, dragoste”, mai spune Mihai Voropchievici.