Săptămâna continuă să fie surprinzătoare pentru foarte multe zodii. Unii încep investiții, pe când alții trebuie să se confrunte cu efectele Lunii Negre, care le-ar putea da planurile peste cap, spune astrologul Cristina Demetrescu.
Racii spre exemplu ar trebui să se aventureze în investiții în această perioadă. Nativii acestei zodii sunt foarte bine aspectați și le-ar prinde bine o schimbare. ”Racii sunt foarte expansivi în această perioadă şi le recomand pentru orice investiţie, călătorie să îşi facă o asigurare”, recomandă Cristina Demetrescu.
Gemenii în schimb ar trebui să fie mai atenți, în legătură cu Luna Neagră. Lucrurile ar putea să nu meargă așa cum își doresc, bă chiar riscă să își strice imaginea dacă nu se gândesc de două ori înainte.
Nici starea lor de spirit nu e una prea grozavă, trecând de la o emoție la alta, drept urmare, astrologul le recomandă să păstreze liniștea măcar în următoarele zile.
”Gemenii ar trebui să fie cei mai atenţi din tot zodiacul în această ultimă perioadă cu Luna Neagră pe Gemeni. S-ar putea să nu facă lucrurile corect, s-ar putea să facă o gafă, să îşi strice imaginea, să devoaleze un secret. Starea lor este fluctuantă: astăzi se pot simţi bine, iar mâine nu. E mai bine să mai tacă în această perioadă”, recomandă Cristina Demetrescu.
Pentru Lei urmează o săptămână a provocărilor, în special în relația de cuplu, iar ajutor nu vor primi de nicăieri. Vor avea parte de sfaturi care le vor face mai mult bine decât rău deci mare atenție, mai degrabă intuiția joacă un rol cheie acum.
”Pentru Lei apar foarte multe provocări din partea altora, a soţilor, a soţiilor. Avocaţii şi prietenii nu îi ajută. Sunt înconjuraţi de sfaturi care pun paie pe foc. Sunt naivi şi au nevoie de cineva de încredere cu care să vorbească. Trebuie să îşi asculte vocea interioară şi să facă ceea ce este mai bine”, mai spune astrologul.