Luna Nouă care se află în Berbec poate aduce câteva probleme pentru multe dintre semnele zodiacale. Pe unele trecutul le ajunge din urmă, în timp ce altele s-ar putea trezi în situații nu foarte plăcute la locul de muncă, spune Urania.
Va fi o perioadă destul de agitată pentru multe zodii, însă cu răbdare și cu un gând pozitiv, lucrurile s-ar putea redresa. Balanțele spre exemplu trebuie să fie atente la modul în care își spun punctul de vedere în fața altor oameni. Luna Nouă care se află în Berbec va aduce câteva complicații.
”Atenție la stilul și conținutul dialogului purtat cu reprezentanții unor instituții. Luna Nouă în Berbec, din 1 aprilie, va complica în chip periculos procesele și anchetele”, spune Urania.
Săgetătorii în schimb vor avea parte de aventuri. Vin lucruri interesante, dar și altele destul de deranjante, însă fiecare are rolul său. Astrologul le recomandă celor născuți sub acest semn zodiacal să fie atenți la modul în care se deplasează, căci ar putea avea parte de accidente.
”Posibile călătorii care se transformă într-o adevărată aventură, presărate cu întâmplări neprevăzute; unele interesante sau chiar plăcute, altele costisitoare sau deranjante. Călătorii asociate și cu risc de accidente ori de stricare a utilajelor cu care se face deplasarea”, adaugă astrologul.
Scorpionii vor fi tulburați astăzi. Ceva din trecut îi va prinde din urmă. Fie că este vorba despre o persoană, sau de o moștenire, pentru ei, ceea ce se va întâmpla va fi prea mult pentru nativii acestei zodii și le-ar putea crea probleme pe plan profesional.
”Mulți tineri pot trece prin tulburări interioare; trecutul, moștenirea, apartenența la o familie, limbă, neam, li se vor părea unora o povară sau o barieră în calea afirmării lor”, mai spuna Urania.