Adio vouchere de vacanță definitiv pentru acești români! Cine pierde total aceste beneficii, de fapt

01 iul. 2025
Adio vouchere de vacanță definitiv pentru acești români! Cine pierde total aceste beneficii, de fapt

Cea mai proastă veste despre voucherele de vacanță. Unii dintre beneficiari riscă să nu mai primească niciun ban. Cine sunt cei vizați?

Voucherele de vacanță, un beneficiu important pentru bugetari și un sprijin esențial pentru turismul intern, au intrat sub restricții drastice.

Potrivit Legii 296/2023, începând cu anul 2024, doar angajații de la stat cu salarii nete sub 8.000 de lei/lună mai primesc vouchere de vacanță. Practic, pentru bugetarii cu venituri mai mari de 8.000 de lei net, se taie oficial voucherele de vacanță, iar măsura este menținută cel puțin până în 2026.

Bugetarii și o parte dintre angajații din privat beneficiază de vouchere de vacanță pe care le pot folosi la plata serviciilor turistice în România, însă acestea au termen de valabilitate de un an de la alimentarea cardului.

Cardurile în sine expiră la cinci ani de la emitere, dar banii încărcați pe ele pot fi utilizați doar timp de un an. În cazul tichetelor pe hârtie, data expirării este trecută direct pe tichete.

Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță

În 2024, valoarea maximă a voucherelor a fost de 1.600 de lei pentru angajații cu normă întreagă. Pentru part-time, suma s-a calculat proporțional cu numărul de ore lucrate. Voucherele sunt impozitate cu 10%, iar angajatorii calculează și rețin impozitul în luna alocării voucherelor.

Totodată, angajații care primesc vouchere nu mai beneficiază de prime de vacanță sau bilete de odihnă conform Legii nr. 263/2010. Pentru sectorul privat, decizia de a oferi vouchere de vacanță rămâne la latitudinea fiecărui angajator.

Această restricție oficială vine pe fondul unei situații economice dificile: începutul anului turistic 2025 este unul slab, iar majorarea TVA la 19% riscă să lovească și mai mult turismul intern.

Vicepreședintele ANAT, Adrian Voican, avertizează că eliminarea voucherelor pentru o parte dintre bugetari va determina românii să plece mai des în străinătate, ceea ce va afecta grav industria turismului din România.