Vești importante pentru clienții PPC, fostul ENEL. Pot exista probleme în ceea ce privește furnizarea curentului electric. Următorul anunț e extrem de important.
PPC România anunță că face investii de peste 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, îmbunătățirea rețelelor de distribuție și dezvoltarea de tehnologii inovative.
Pe de altă parte, pot exista și o serie de probleme. În timpul lucrărilor la rețele, pot exista întreruperi și nu numai. Chiar și așa, în final totul va fi în beneficiu clienților.
La fel ca și alte companii, PPC România îi anunță din timp pe clienți cu privire la posibilele sistări de furnizare de gaze ori energie. Astfel, oamenii vor știi din timp ce au de făcut.
Orice ar fi se pare că PPC vrea să îmbunătățească atât cât poate rețelele de distribuție a energiei electrice, iar Rețele Electrice România, compania de distribuție energetică deținută de PPC, va investi aproximativ 1,2 miliarde de lei în 2024.
Dintre aceștia, aproape 950 de milioane de lei vor proveni din fonduri proprii, iar restul din alte surse. Compania transmite că toate aceste fonduri vor fi folosite pentru consolidarea rețelei de distribuție și pentru creșterea rezilienței acesteia, astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu de înaltă calitate.
„Derulăm proiecte de amploare în întreaga infrastructură de distribuție a energiei electrice, cu investiții care anul trecut au depășit pragul de 1,2 miliarde de lei, investind cu 27% mai mult decât în anul precedent.
Proiectele desfășurate pe parcursul anului 2024 au vizat investiții în infrastructura rețelelor de înaltă, medie și joasă tensiune, cu scopul de a aduce beneficii clienților noștri pe termen lung. Continuăm să facem pași relevanți spre a construi rețele inteligente, reziliente, care să vină în întâmpinarea consumatorilor cu soluții adaptate la noile realități ale tranziției energetice”, a declarat Mihai Pește, directorul general al Rețele Electrice România.